Prin publicarea acestei arhive, Departamentul Istoria & Teoria Arhitecturii şi Conservarea patrimoniului a Universităţii noastre reia, după mai bine de 30 de ani, publicarea valoroselor fonduri de patrimoniu aflate în custodia sa, în seria anilor 1950-1970 denumită atunci „Documentele de arhitectură din România”. Există, astfel, în Departament un important fond de diapozitive pe sticlă al lui Alexandru Tzigara-Samurcaş (care vede acum lumina tiparului), o masivă şi esenţială colecţie de documente grafice aparţinând lui A. Lecomte du Nouÿ, o inedită şi valoroasă colecţie a releveelor „vechi”, realizate de studenţii şcolii până la cel de-la Doilea Război Mondial , fonduri şi colecţii personale ale unor reputaţi profesori etc. [...] citeşte mai departe »
Proiect:- Cuvânt înainte
- Inventarierea arhivei – o „operă deschisă”
- Arhiva „Tzigara-Samurcaş” - Cioburi ale unor lumi încurcate
- Echipa editorială